Fostul căpitan al lui Dinamo s-a transferat recent la Hajduk Split, dar la croați a dat de probleme după doar câteva zile. Fundașul acuză dureri musculare și timp de o săptămână se va pregăti separat de restul lotului.
Cantonamentul lui Hajduk din Turcia se apropie de final, iar Filip a bifat doar 45 de minute în amicalul cu Lech Poznan.
El a declarat acum câteva zile că: „Nivelul e mult mai ridicat decât la Dinamo, ma refer la antrenamente și la calitatea jucătorilor. Cred că mă voi adapta foarte repede la Hajduk. Colegii m-au primit foarte bine, sunt încântat de asta. Pot să spun că am simțit imediat spiritul lui Hajduk”.
De aici au pornit contrele cu fostul său antrenor, Vasile Miriuță, iar Filip a anunțat că vorbele sale au fost greșit interpretate.
Tehnicianul care l-a pregătit de la șapte ani pe Steliano Filip a povestit pentru ProSport. „În mod normal, ar trebui să facă față. Are o experiență de 5-6 ani la Dinamo, e internațional. Până la urmă a fost și la un Campionat European. Așa ar trebui, să facă față la Hajduk Split”, crede Cristian Petcu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER